Medicii de familie sunt nemulţumiţi de prevederile privind alocările de fonduri din noul Contract-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Mai exact, cei care au un număr mic de persoane înscrise pe liste vor primi mai puţini bani de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Medicii de familie sunt nemulţumiţi de sistemul de plaţi care a suferit modificări în contractul care va intra in vigoare din luna martie. Este vorba de raportul dintre procentul alocat din fondul asistenţei medicale primare pentru plata pe persoană, care este suportat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi cel alocat pentru plata pe serviciu.
„Din sumele alocate medicilor de familie, 70% va reprezenta plata pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% plata per servicii”, a precizat Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj.
Medicii de familie consideră că această masură este în defavoarea celor care au puţini pacienţi înscrişi pe liste.
„Noi vom fi sufocați de numărul de adresări ale populației și calitatea actului medical va scădea. Pe de altă parte, reflectă numărul de pacienți înscriși pe liste și, practic, adresabilitatea medicului respectiv. S-ar putea ca veniturile să scadă, în condițiile în care serviciile oferite nu mai sunt plătite”, a declarat dr. Emiliana Costiug, medic de familie.
Pe lângă această nemulţumire, medicii de familie mai întâmpină o problemă, şi anume aceea că sunt nevoiţi să distribuie cardul de sănătate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS Cluj, medicii de familie vor inscripţiona cardurile de sănătate cu datele medicale ale fiecărui pacient pe care îl au pe liste.
Medicii de familie, în schimb, spun că s-au săturat de munca birocratică pe care trebuie să o facă.
„Medicul nu este funcționarul Casei și nu ar trebui să aibă nicio le