Bogdan Stănescu, consilierul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, ar fi propunerea statului pentru poziţia de administrator special la "Oltchim" Râmnicu Vâlcea, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Şi Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, acţionarul minoritar al "Oltchim", s-a arătat interesat să fie implicat în administrarea combinatului chimic, care a intrat recent în insolvenţă.
Rominsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai Oltchim, au convocat Adunarea Generală a Acţionarilor companiei pe 14 martie pentru desemnarea administratorului special al combinatului vâlcean.
* Vosganian are nevoie de pace socială şi de sprijin politic pentru a salva Oltchim
Ieri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, după o întâlnire cu sindicatele din Oltchim, cu deputaţi şi reprezentanţi ai administraţiei locale din Vâlcea, că nu poate salva combinatul de unul singur şi că are nevoie de un acord de voinţă politică al partidelor de guvernământ, de susţinerea sindicatelor şi de pace socială.
Domnia sa a subliniat: "Nu vreau să fac din Oltchim un show mediatic, la fel ca în toamna anului trecut. Riscăm să-i dăm Oltchim o dimensiune anecdotică. Este nevoie de o atmosferă sobră şi de reponsabilitate în jurul Oltchim. Niciun investitor nu va veni dacă salariaţii Oltchim, în ziua de salariu, intră în greva foamei, iar alţii umblă cu sticla cu benzină să şi-o toarne în cap şi să-şi dea foc".
Ministrul Economiei a afirmat că se încăpăţânează să salveze Oltchim, în ciuda celor spuse de FMI, care crede că societatea nu are şanse de supravieţuire. Planul A pentru Oltchim este acordarea unui ajutor de salvare de 20 milioane de euro şi a unor garanţii de stat pentru credite de 25 milioane de euro. Astfel, combinatul poate avea bani să-şi repornească producţia la un nivel care să-i asigure profitabilitatea.
Potrivit