Grupul Rompetrol a încheiat vineri un memorandum cu autorităţile române prin care s-a angajat că va răscumpăra o parte din acţiunile deţinute de statul român la Rompetrol Rafinare Constanţa
Anunţul a fost realizat în ultima oră de tranzacţionare a şedinţei de vineri de la BVB, însă informaţia pare a fi fost cunoscută de mai demult în piaţă
Acţiunile RRC au consemnat un avans de 68% de la începutul acestei luni pe cele mai mari rulaje din ultimul an şi jumătate
Acţiunile companiei Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) au ieşit din anonimat la acest început de an în contextul în care grupul Rompetrol ar urma să facă o ofertă statului român pentru o parte din participaţia pe care acesta o deţine la operatorul rafinăriei Petromidia Năvodari. Un memorandum în acest sens a fost semnat vineri de grupul petrolier şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), aşa cum reiese dintr-un comunicat remis de Rompetrol Bursei în ultima oră de tranzacţionare a săptămânii precedente.
Volumele de tranzacţionare sporite din această săptămână, precum şi evoluţia explozivă a preţului de la începutul lunii pot da naştere însă unor speculaţii că informaţiile care au devenit certitudine pentru participanţii la piaţă abia vineri au fost cunoscute încă dinainte de persoane iniţiate care au tranzacţionat în consecinţă.
Tranzacţii într-o singură săptămână cât într-o întreagă jumătate de an
Rulajul pe simbolul RRC s-a ridicat numai în ultima săptămână la 15.492.500 de acţiuni, cu 42,86% mai mare decât întreg volumul tranzacţiilor de 11.148.000 acţiuni realizat pe tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a anului trecut. De asemenea, amintim că transferurile depăşind patru milioane de titluri din şedinţele de marţi şi miercuri a săptămânii trecute reprezintă poziţia a opta şi, respectiv, a noua, din clasamentul zilelor cu c