Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bute nu se va mai bate cu Sakio Bika

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 18 februarie 2013 ·

Mulţi s-au grăbit să-l anunţe pe Sakio Bika drept viitorul adversar al lui Lucian Bute, dar Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, spune că nu camerunezul va încrucişa mănuşile cu fostul campion mondial IBF.

“99 la suta adversarul lui Bute nu e Bika. Numele lui urmeaza a fi anuntat de Interbox. Va fi un nume mult mai tare, stiu despre cine e vorba, meciul se va juca in primavara”, a spus Obreja, la Radio GSP.

Bute ar putea lupta cu Jean Pascal, cel mai mare rival al său din boxul canadian, însă acesta din urmă a dezminţit zvonurile şi spune că are deja o luptă programată pentru primăvara acestui an.

“Am fost surprins sa aflu că Bute si Interbox au anunţat deja un meci. Eu nu am fost în planurile lui în decembrie, când am vrut să organizăm o luptă şi între timp mi-am aranjat un meci cu Chad Dawson, tot în luna mai. Cred că Interbox se foloseşte de numele meu pentru a-i face reclamă lui Bute”, anunţă Sport.ro

Bika l-a învins, duminică, prin decizie unanimă la puncte pe muntenegreanul Nikola Sjekloca într-un meci la categoria supermijlocie în versiunea WBC.

”A fost o mare oportunitate pentru mine, iar acum vreau să lupt împotriva unor nume mari precum Lucian Bute sau Andre Ward. Cu oricare dintre cei doi m-aş bate”, a declarat Bika după meciul din Atlantic City.

Lucian Bute l-a învins pe Sakio Bika la puncte prin decizie unanimă în 15 iunie 2007 la Bell Centre din Montreal într-o partidă la capătul căreia pugilistul nostru a obţinut dreptul de a lupta pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie contra lui Alejandro Berrio.

Mulţi s-au grăbit să-l anunţe pe Sakio Bika drept viitorul adversar al lui Lucian Bute, dar Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, spune că nu camerunezul va încrucişa mănuşile cu fostul campion mondial IBF.

“99 la suta adversarul l

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 58 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 46 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 39 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 39 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 50 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°