IAŞI. Astăzi, între orele 06.30 şi 07.30, poliţiştii locali împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat au continuat acţiunile de control la imobilele sociale situate pe bulevardul Chimiei, nr. 97, 98 şi 101, având ca scop identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale şi despre care sunt indicii că nu respectă normele de convieţuire socială şi tulbură liniştea locatarilor.
Cu acest prilej, s-a procedat la verificarea a peste 90 de spaţii de locuit, ocazie cu care 6 persoane care nu au putut să îşi justifice prezenţa în aceste locaţii au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 570 şi 1.150 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, mod., cu privire la ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Consiliului Local.
”De asemenea, în urma verificărilor, familiile care aveau nereguli privind respectarea contractelor de închiriere, au fost somate ca în cel mai scurt timp să intre în legalitate, iar în caz contrar urmând să fie demarate procedurile de evacuare”, a declarat Nicoleta Deciu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
IAŞI. Astăzi, între orele 06.30 şi 07.30, poliţiştii locali împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat au continuat acţiunile de control la imobilele sociale situate pe bulevardul Chimiei, nr. 97, 98 şi 101, având ca scop identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale şi despre care sunt indicii că nu respectă normele de convieţuire socială şi tulbură liniştea locatarilor.
Cu acest prilej, s-a procedat la verificarea a peste 90 de spaţii de locuit, ocazie cu care 6 persoane care nu au putut să îşi justifice prezenţa în aceste locaţii au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 570 şi 1.150 lei, conform H.C