Şeful statului ecuadorian în exerciţiu, socialistul Rafael Correa, şi-a proclamat victoria la alegerile prezidenţiale, într-un discurs în faţa susţinătorilor săi la Quito. Rafael Correa, victorios în alegerile prezidențiale
Sursa: Reuters Președintele Rafael Correa și vicepreședintele Jorge Glass se adresează susținătorilor, la Palatul Carondelet din Quito
Sursa: Reuters Rafael Correa și familia sa, la aflarea rezultatelor exit-poll-urilor
Sursa: Reuters
„Vă mulţumesc pentru încredere. Nu vă voi dezamăgi niciodată, această victorie este a voastră”, a declarat Correa, unul din liderii stângii latino-americane, de la balconul palatului prezidenţial, în faţa căruia erau adunaţi mii de militanţi.
„Această revoluţie nimeni nu o opreşte. Noi facem istorie”, a adăugat şeful statului, aflat la conducerea acestei ţări de 15 milioane de locuitori din 2007. Anterior, trei exit-poll-uri difuzate de televiziune la doar câteva minute după închiderea urnelor îl dădeau învingător la prezidenţiale din primul tur.
Sondajele, publicate de trei institute private, îl plasau în frunte cu scoruri între 58% și 61% din voturi, departe de principalul său rival, bancherul conservator Guillermo Lasso, creditat cu 20-21% din voturi. Pentru a câştiga din primul tur, Correa trebuie să obţină o majoritate de sufragii sau 40% din voturi cu un avantaj de cel puţin zece puncte asupra rivalului său direct, aminteşte AFP.
Ecuadorienii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlament şi pe preşedinte, într-un scrutin în care preşedintele în exerciţiu era dat mare favorit.
Campanie susținută
La putere de şase ani, economistul în vârstă de 49 de ani, creditat cu un foarte amplu avans faţă de opoziţie, ar urma să obţină ultimul mandat pe care i-l permite legea.
Lider carismatic şi