Candidaţii care au susţinut de două ori bacalaureatul şi nu au promovat nicio probă plătesc 230 de lei dacă se vor înscrie pentru o nouă sesiune, iar dacă au fost respinşi la una sau mai multe probe vor achita doar contravaloarea acestora, suma fiind stabilită de către inspectoratele şcolare.
Ministerul Educaţiei a stabilit suma pe care trebuie să o plătească acei candidaţi care nu au promovat nicio probă a bacalaureatului şi care au susţinut de două ori acest examen.
Potrivit metodologiei, candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe, care se stabilesc anual, pâna la data de 1 martie, de către Ministerul Educaţiei.
Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile organizate începând cu anul 2003 pot solicita recunoaşterea unora dintre probele promovate anterior.
Ministerul Educaţiei a anunţat că şi pentru 2013 taxa pentru cei care nu au promovat nicio probă a bacalaureatului la două sesiuni va fi 230 de lei.
Dacă tinerii vor avea de susţinut pentru a treia oară în intervalul 2003-2013 una sau mai multe probe nepromovate vor achita o taxă stabilită de către inspectoratul şcolar, în funcţie de disciplină.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 are loc în perioada iunie - iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 27-31 mai.
Examenul de bacalaureat va începe în 10 iunie cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 12 iunie. În perioada 12-14 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 17-21 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 25-28 iunie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie in