Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programe şi evenimente pentru adolescenţi la MNAR

Publicat in rfi, luni 18 februarie 2013 ·

În luna februarie, Muzeul Naţional de Artă al României reia seria programelor şi evenimentelor pentru adolescenţi cu o întâlnire care va sta sub semnul poveştilor nebănuite din spatele operelor de artă.

“Realitatea din spatele imaginii”

O întâlnire pentru tineri şi adolescenţi în expoziţia “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argesului” care va propune să mergeţi mai departe de ceea ce vedeţi, să priviţi în profunzime şi să analizaţi ceea ce se află în spatele unei lucrări de artă, a personajelor portretizate sau a obiectelor de care aceştia erau înconjuraţi.

Exista oare noţiunea de modă acum 500 de ani? Şi dacă da, cum foloseau Neagoe Basarab şi contemporanii săi moda pentru a-şi construi şi modifica imaginea folosindu-se de aparenţe şi iluzie?

Dar culorile? Erau ele folosite doar pentru a încânta ochii privitorului sau erau şi purtătoare de mesaje ascunse?

După ce criterii îşi modelau liderii din trecut imaginea lor publică şi cum s-a transmis această imagine până astăzi? Mascau oare imaginea publică şi titlul lor nobiliar o altă realitate şi anumite secrete pe care aceştia nu le doreau dezvăluite?

Răspunsurile la aceste întrebări, şi nu numai, le puteţi afla participând la programul “Realitatea din spatele imaginii”, mai mult decât o simplă vizită într-o expoziţie.

Fiecare întâlnire se va desfăşura sub forma unei vizite active în muzeu, urmată de un atelier de creaţie în care participanţii vor recrea şi decora o piesă vestimentară din garderoba principilor de acum 500 de ani.

Întâlnirile vor avea loc astfel:

Sâmbătă, 23 februarie 2013, începând cu ora 12:00, program pentru cei cu vârste curpinse între 13 şi 14 ani (clasele VII - VIII). Durata aproximativă a programului: 2 ore.

şi

Duminică, 24 februarie, începând cu ora 12:00, program pentru cei cu vârste curpinse între 15 şi 18/19 ani (clasele IX

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum o ora
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°