Am citit pe nerăsuflate, cum se spune, “A doua scrisoare pierdută “ de Eugen Şerbănescu. Piesa, în patru acte continuă acţiunea din opera marelui dramaturg chiar din momentul căderii cortinei.
Intrăm într-o poveste nouă. Zoe este disputată de Cetăţeanul turmentat, Caţavencu şi chiar de către soţul ei, Zaharia Trahanache. Agamiţă Dandanache este împuşcat de misterioasa amantă a becherului, eliberând locul de deputat și provocând noi alegeri. Cu câteva excepţii, care se pot număra pe degete, piesa pare scrisă chiar de I.L.Caragiale. Foarte puţini dintre contemporanii noştri (şi în nici un caz eu) s-ar putea pronunţa dacă ne găsim sau nu în faţa unei capodopere. În orice caz piesa trebuie mediatizată şi pusă în scenă pentru că ea va trezi atenţia iubitorilor de literatură şi nu numai. Autorul ei Eugen Şerbănescu este un om cu multe realizări. A avut succes în aeronautică(şi-a luat doctoratul în 1987), presă, diplomaţie, literatură şi, mai nou, în cinematografie. Peste tot a făcut performanţe şi a luat distincţii. Este singurul dramaturg român în viaţă care a ţinut afişul Teatrului Naţional Bucureşti timp de opt ani, după decembrie ’89.
El este director general al Consiliului Naţional al Cinematografiei şi într-un interviu, publicat în acest ziar declara recent: "Suntem în vârf de «producţie» din ’89 până astăzi". Afirmaţia lui a fost confirmată şi în aceste zile, când un film românesc a obţinut trofeul “Ursul de Aur” la Berlin. „Este un mare succes al cinematografiei româneşti, iar CNC e bucuros că a putut selecta şi finanţa acest film cu 400.000 de euro din deviz, bani din fondul CNC, nu de la bugetul de stat” a declarat Eugen Şerbănescu pentru Evz.
Revenind la piesa “A doua scrisoare pierdută “, susţin ca ea să fie cât mai grabnic jucată. La Bucureşti, la Teatrul Naţional ar fi mai greu pentru că se repetă “O scrisoare pierdută”.
Poate că ea ar tre
