Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa CORONA la schi alpin – ediţia I

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 februarie 2013 ·

Între 12 şi 14 februarie, pârtia Lupului din Poiană Braşov a găzduit „Cupa Corona” la schi alpin, competiţie rezervată cadeţilor şi copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani. Competiţia a făcut parte din calendarul Campionatului Naţional la schi alpin al României şi l-a avut ca delegat tehnic pe Dan Cristea. Evenimentul a fost organizat de clubul ASC Corona 2010 Braşov în colaborare cu Primăria Municipiului Braşov, Administraţia Domeniului Schiabil din Poiană Braşov şi numeroşi sponsori printre care vrem să amintim pe: TESS Braşov, Ziper Sport, GENERALI, BCR-Banca pentru locuinţe, Intersnack şi alţii. În prima zi de concurs, cei aproape 100 de sportivi adunaţi la start din 6 judeţe ale României, s-au întrecut în probă de slalom uriaş pentru că miercuri 13 februarie să se ia startul în probă de slalom. „A fost o competiţie reuşită, am termnat fără incidente ceea ce este foarte important. Am reuşit să oferim condiţii foarte bune participanţilor şi asta va conta la următoarele ediţii. Am văzut în cele 3 zile copii foarte talentaţi, lucru care ne dă speranţe pentru viitor. Copiii de la Corona Braşov s-au autodepăşit pe alocuri şi sper că în câţiva ani să-i vedem în întrecerile de Cupă Mondială,” a declarat Cătălin Leonte, responsabil secţia schi alpin la ASC Corona 2010 Braşov Clubul ASC Corona 2010 Braşov s-a clasat pe primul loc la echipe prin rezultatele obţinute de Horea Olteanu Locul 1 atât la Slalom Uriaş cât şi la Slalom; la categoria 2001, Mihnea Olteanu Locul 1 Slalom Uriaş şi Locul 3 Slalom; la categoria 1999-2000 Feder Robin Locul 3 Slalom Uriaş. Ceilalţi sportivi ai clubului s-au clasat în primii 6. Surpriză organizatorilor a fost cursa rezervată copiilor nelegitimati născuţi după 1 ianuarie 2002 unde s-au adunat la start 145 de copii, un record pentru întrecerile interne. Între 12 şi 14 februarie, pârtia Lupului din Poiană Braşov a găzduit „Cupa Corona” la schi a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 56 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 30 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 48 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 29 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°