Am crezut o vreme că internetul este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Între timp prietenul meu a luat-o pe căi ciudate şi nu prea ştiu cum să-l mai întorc. Căutam o cârciumă pe Facebook într-una dintre zilele trecute, cârciumă al cărei nume începe cu GOD, când, după tastarea primelor trei litere, maşinăria domnului Zuckerberg a început să înşire automat câteva pagini ale Atotputernicului. Recunosc că în primă fază mi s-a cam înmuiat mâna pe mouse la vederea acestora şi o scurtă perioadă am rămas blocat de nedumerire. Sigur ştiam că e în tot şi în toate, dar pe Facebook nu mă gândisem că şi-a făcut cont. Cuprins de frenezia cercetării acestei speţe, vorba lui Arghezi : „…vreau să îl pipăi şi să urlu: Este!” - , am lăsat la o parte cele culinare şi I-am tastat şi numele în română. Minune, El are şi pagină locală, două chiar. Diferenţa majoră mi s-a părut la numărul de prieteni, pagina în engleză avea 7 milioane, cea în româna doar vreo 18.000, se pare că nu toţi românii răspund cererii Lui de prietenie. Vă imaginaţi mesajul : „Dumnezeu vrea să fiţi prieteni. Răspunde cererii de prietenie”. În pagina românească apărea sub nume descrierea – personaj fictiv, ceea ce m-a pus puţin pe gânduri şi m-a afundat în cercetare. Astfel am descoperit că pagină au şi toţi sfinţii şi apostolii, are chiar şi Iuda (ce se dă drept persoană publică) şi Arca lui Noe, ba chiar şi Patriarhia Română. Facebook-ul un mediu sacru în care poţi vorbii cu orice sfânt, te poţi confesa public sau pe mesaj privat, un mediu în care poţi fi prietenul Celui de sus şi îi poţi da like atunci când te apasă ceva pe suflet. Toate astea n-au însă nici o legătura directă cu gastronomia despre care se presupune că ar trebui eu să mă ocup în calitate de blogger. Aparent. În fond cumva există o legătură ce are la bază o idee mai veche de a mea cum că un mare rău pe care îl face internetul este acela de a