Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Serge Sarkisian a câştigat alegerile din Armenia

Publicat in Radio Europa Libera, luni 18 februarie 2013 ·

Analiştii pun la îndoială competitivitatea alegerilor prezidenţiale din Armenia şi caracterul democratic al votului.

Primul sondaj de opinie, realizat la ieşirea de la urne, indică o victorie clară a preşedintelui Serge Sarkisian, cu circa 58 la sută din voturi. Acelaşi sondaj, realizat de Gallup pentru televiziunea publică din Armenia, îl plasează pe fostul ministru de externe Raffi Hovannisian pe locul al doilea dar cu numai 32 la sută din voturi. Deşi Sarkisian s-a confruntat cu şase contracandidaţi, majoritatea observatorilor politici sunt de acord că votul prezidenţial de astăzi nu a fost unul competitiv… pentru că nici unul din contracandidaţi nu reprezenta o alternativă viabilă.

Cu toate acestea, faţă de ultimele alegeri prezidenţiale din 2008, soldate cu 10 morţi, cele de astăzi par să reprezinte un progres: nu s-au semnalat acte grave de violenţă. Ceea ce nu se poate spune despre campania electorală: unul din rivalii lui Sarkisian a fost rănit într-o aparentă tentativă de asasinat, altul a intrat în greva foamei , în semn de protest faţă de un scrutin pe care îl consideră lipsit de legitimitate.

Oricum, pentru Serge Sarkisian, votul de astăzi a demonstrat ceea ce spera: că în Armenia, o ţară importantă pentru traficul de gaze şi ţiţei din Caucaz, situaţia se normalizează, după ani de criză. Un semnal care ar putea încuraja şi investitorii străini, timoraţi în ultimii ani de tensiunile locale.

„Am votat pentru viitorul Armeniei, pentru securitatea Armeniei , pentru securitatea cetăţenilor noştri” a declarat preşedintele Sarkisian azi dimineaţă, înainte de a vota.

Problema este că în aceste alegeri nu a participat nici unul din oponenţii serioşi ai preşedintelui, din cei cu şanse reale. Ceea ce îi determină pe mulţi analişti să pună sub semnul întrebării caracterul democratic al votului.

@N_

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 26 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°