Un dorohoian, implicat în urmă cu mai bine de trei ani într-o grupare de falsificatori de carduri, a fost condamnat în Italia pentru furt, după ce a devalizat într-o noapte un magazin de aparate electrocasnice. Potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului din Pescara, George C. de 25 de ani, va trebui să execute trei ani şi patru luni de închisoare şi să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 500 de euro. Pronunţată săptămâna trecută, sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Potrivit anchetatorilor italieni, furtul ar fi avut loc în noaptea de 18 spre 19 februarie 2008, chiar în preziua deschiderii magazinului. Atunci, un complice al dorohoianului, Constantin Andrei P. de 26 de ani, a reuşit să se strecoare în unitate, s-a ascuns într-un congelator, iar după plecarea muncitorilor a deschis uşa. Au pus bandă pe senzori, au deschis uşa de incendiu, după care, în mai puţin de o oră, au golit magazinul de laptop-uri, telefoane mobile şi obiecte electrocasnice, paguba fiind estimată la 100.000 de euro. La sfârşit, hoţii au băut câte o cutie de Coca-Cola, iar urmele lăsate pe cutii le-au permis criminaliştilor să-i identifice. Un dorohoian, implicat în urmă cu mai bine de trei ani într-o grupare de falsificatori de carduri, a fost condamnat în Italia pentru furt, după ce a devalizat într-o noapte un magazin de aparate electrocasnice. Potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului din Pescara, George C. de 25 de ani, va trebui să execute trei ani şi patru luni de închisoare şi să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 500 de euro. Pronunţată săptămâna trecută, sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Potrivit anchetatorilor italieni, furtul ar fi avut loc în noaptea de 18 spre 19 februarie 2008, chiar în preziua deschiderii magazinului. Atunci, un complice al dorohoianului, Constantin Andrei P. de 26 de ani, a reuşit să se strecoare în unitate, s-a ascuns într-un