Optimismul nu este neapărat apanajul oamenilor cu o personalitate pozitivă. El poate fi învăţat, fiecare dintre noi îşi poate cultiva modul de a vedea partea plină a paharului.

Într-un mediu atât de sumbru, cum este cel în care trăim, optimiştii sunt specimene rare şi, în plus, sunt priviţi cu ochi critici de ceilalţi. Li se scoate în evidenţă latura naivă, li se impută o carenţă în ceea ce priveşte intuirea subtilităţilor negative ale problemelor de zi cu zi.

Totuşi, personalităţile optimiste merită un alt tip de analiză şi de tratament, sunt de părere specialiştii. Aşa-numita psihologie pozitivă încearcă să decripteze modul de funcţionare al persoanelor care privesc cu încredere către viitor.

Profesorul de psihosociologie Philippe Gabillet, autorul cărţii „Elogiu optimismului“, crede că optimiştii sunt acele personalităţi rătăcite în lumea dezamăgitoare a afacerilor, care fac tot posibilul să găsească motive pentru a rezista într-un mediu care, se ştie dinainte, nu are cum să se îmbunătăţească.

„Aceasta este principala caracteristică a personalităţilor optimiste: ele funcţionează, în esenţă, gândindu-se la potenţial, la lucrurile bune care se pot întâmpla. Asta face ca, încă de la început, optimiştii să vadă în orice situaţie ceea ce se poate face. Un pesimist, chiar dacă este foarte inteligent, se va mulţumi să constate ce se face în prezent, eventual să analizeze, la rece, ce s-ar putea face. Dar va rămâne într-o postură pasivă, de observator, şi, ulterior, se va transpune în rolul unei victime“, explică specialistul pentru lefigaro.fr.

Lecţia numărul 1: „Să zicem că e aşa...“

Optimistul, în încercarea lui de a se mobiliza pozitiv, va ajunge chiar la situaţia „să zicem că e aşa...“, adică acţionează ca şi cum nicio piedică nu i-ar sta în cale în îndeplinirea unui obiectiv. De exemplu, „să zicem că mă vindec de această boală inc