Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva mii de obiecte ale lui John F. Kennedy, licitate cu 2 milioane de dolari

Publicat in CityNews Alba, marți 19 februarie 2013 ·

Mii de obiecte care au aparţinut fostului preşedinte american Johan F. Kennedy, printre care şi o felicitare primită de acesta de ziua sa, au fost vândute, luni, printr-o licitaţie organizată la 50 de ani de la asasinarea sa şi încheuatp cu vânzări tortale de 2 milioane de dolari.

O felicitare aniversară primită de fostul preşedinte de la fiul său, John F. Kennedy Jr., a fost vândută cu suma de 17.000 de dolari, un steag arborat pe limuzina acestuia a fost achiziţionat cu 55.000 de dolari, în timp ce un sigiliu care se afla pe biroul său a fost adjudecat cu 17.000 de dolari, la care a fost adăugat şi profitul casei de licitaţii John McInnis Auctioneers, care a organizat licitaţia, scrie Reuters.

Însă vedeta licitaţiei care a început încă de duminică dimineaţă a fost avionul prezidenţial al lui Kennedy, Air Force One, vândut cu 570.000 de dolari, plus comisionul casei de licitaţii, suma obţinută fiind cu mult peste aşteptări. Avionul a fost estimat la o sumă cuprinsă între 20.000 şi 40.000 de dolari.

Din colecţia de obiecte licitate au mai făcut parte scrisori, fotografii şi cărţi, care au fost păstrate în biroul lui David Powers, fostul asistent personal al lui John F. Kennedy. Powers a murit în 1998, iar obiectele au fost descoperite de către membrii familiei sale când au dorit să vândă locuinţa fostului om politic.

La licitaţia organizată la Amesbury, Massachusetts, au fost prezente peste 400 de persoane din întreaga ţară, iar alte câteva sute au putut licita online.

John Fitzgerald Kennedy, cunoscut şi ca John F. Kennedy, JFK sau "Jack Kennedy", a fost cel de-al treizeci şi cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. A servit SUA din 1961 până la asasinarea sa, survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenţi ai familiei Kennedy implicaţi în politică, fiind totodată considera

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°