Varujan Vosganian discută la Bruxelles posibilitatea acordării unui ajutor de stat pentru combinatul vâlcean. Pentru continuarea activitatii ar fi nevoie de 20 de milioane de euro. Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut.
Cu un proiect ambiţios, ca până la finele anului România să aibă o rată de absorbţie de 50% in domeniul fondurilor europene, oficialii cu atribuţii în domeniu întâmpină piedici în atingerea acestui obiectiv din partea DNA-ului sau ANAF-ului. Este o situaţie semnalată atât de premier cât şi de ministrul de resort. Aceştia spun că autorităţile de managament se tem că procurorii sau inspectorii fiscali le-ar putea interpreta deciziile luate în cazul unor contracte.
Ridicarea totală a restricţiilor impuse pe piaţa muncii românilor şi bulgarilor de la 1 ianuarie 2014, irită şi Germania. Berlinul îndeamnă Bucureştiul şi Sofia să integreze mai bine comunităţile de romi. Presa germană îi descrie pe reprezentanţii etniei ca fiind "lipsiţi de educaţie, cu probleme de sănătate, si prin urmare cu şanse mai mici de a găsi un loc de muncă".
Iar într-o Grecie care se scufundă în recesiune, preşedintele francez încearcă să aducă un mesaj de încurajare. Francois Hollande se află în vizită la Atena. În acest timp, jurnaliştii greci, din media publice şi private, au întrerupt lucrul pentru 24 de ore, nemulţumiţi de reducerile salariale şi concedierile din acest sector. Emisiunea 40 de minute din 19 februarie 2013
Varujan Vosganian discută la Bruxelles posibilitatea acordării unui ajutor de stat pentru combinatul vâlcean. Pentru continuarea activitatii ar fi nevoie de 20 de milioane de euro. Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut.
Cu un proiect ambiţios, ca până la finele anului România s