Hameiul, un ingredient cheie al berii, este considerat un remediu în lupta cu efectele trecerii timpului asupra organismului uman. Potrivit unor studii derulate de cercetători din Austria şi Cehia, berea consumată în cantităţi moderate poate avea proprietăţi anti-inflamatorii ce au drept efect încetinirea procesului de îmbătrânire.
“Hameiul este binecunoscut ca un bun antioxidant, el fiind folosit preponderent, pe lângă industria berii, şi în industria farmaceutică. Faptul că îl regăsim printre ingredientele berii nu poate decât să ne bucure, având în vedere beneficiile sale pentru sănătate. Mai mult, doamnele care obişnuiesc să bea bere au un motiv în plus să se bucure de băutura lor favorită pentru că aceasta poate întârzia chiar efectele îmbătrânirii”, declară dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, într-un comunicat remis gândul.
În studiul publicat de revista International Immunopharmacology, cercetătorii de la Innsbruck Medical University din Austria au dezvăluit că hameiul utilizat la fabricarea berii poate influenţa producţia de neopterină, un marker al proceselor inflamatorii, ca şi nivelul de triptofan, aminoacid esenţial al cărui nivel scăzut pare să se asocieze cu intensitatea crescută a inflamaţiilor.
Sprijinind descoperirile cercetătorilor austrieci, oamenii de ştiinţă din Republica Cehă au adus la rândul lor în atenţia publicului rezultatele unui studiu care demonstrează ca un consum moderat de bere încetineşte procesul de îmbătrânire şi, mai mult, reduce posibilitatea producerii unui atac de cord în rândul bărbaţilor.
Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie atrag atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie corespunzătoare.
Citeşte cele mai importante ştiri ale zilei pe gandul.info
Hamei