O trăsătură nefirească de caracter a omului, considerată de către unii psihologi ca boală, iar de către Mântuitorul şi de către Biserica Creştină un păcat cu consecinţe grave atât pentru individ cât şi pentru comunităţile în care se manifestă este fariseismul, făţărnicia sau duplicitarismul moral. Făţărnicia fariseilor şi a saducheilor a fost una dintre principalele plăgi şi ţinte ale predicilor şi propovăduirii Mântuitorului, iar condamnarea acesteia şi a formalismului sec din vremea în care a binevestit Dumnezeu-Omul au atras ura şi permanenta căutare a ocaziei „prinderii în cuvânt” şi au fost şi prilej de condamnare la moarte a Domnului. Deşi cuvintele Domnului împotriva făţărniciei răsună peste veacuri, totuşi ea se strecoară asemeni unui şarpe veninos muşcând cu poftă şi făcând victime în rândul fiecărei generaţii.

Făţărnicia este lucrarea diavolească a prefacătoriei, prin care minciuna, vicleşugul şi faptele păcătoase sunt acoperite cu haina virtuţilor, a evlaviei şi a împlinirii legilor lui Dumnezeu. Oamenii cu două feţe sau cu personalitate duplicitară există şi astăzi fiind descoperiţi în cuvintele Sfintei Scripturi ca: „evlavioşi numai la arătare”, nefăcând ceea ce propovăduiesc, învăţând minciuna, înşelătorii ai altora asemeni fiind unor lupi răpitori, traficanţi sau speculanţi de cele sfinte, atrăgând prin fapta făţărniciei grea osândă asupra lor de la Dumnezeu, fiind asemenea mormintelor „văruite pe dinafară dar pline de strică­- ciune pe dinăuntru”.

Gravitatea păcatului duplicităţii sau făţărniciei este atât de mare încât pe vremea Sfinţilor Apostoli făţarnicul se canonisea şi era pus pe aceiaşi treaptă de cădere duhovnicească cu vrăjitorul sau simoniacul neputând a lua parte la tainele Sfintei Biserici. Păcatul fariseismului duplicitar îl întâlnim şi în cartea Apo­ca- lipsei ca fiind păcat al membrilor uneia din cele şapte biserici sau