Preşedintele în exerciţiu Serge Sarkissian a fost reales în Armenia cu peste 58 la sută din voturi, potrivit rezultatelor complete difuzate marţi de Comisia Electorală Centrală, o victorie contestată de principalul său adversar, ai cărui susţinători denunţă fraude masive, relatează AFP.
Sarkissian, în vârstă de 59 de ani, a obţinut 58,64 la sută din voturi faţă de 36,75 la sută rivalul său, fostul ministru de Externe Raffi Hovannissian, în vârstă de 54 de ani, potrivit Comisiei, care a anunţat o rată de participare de 60 la sută.
"Acestea au fost cele mai bune alegeri din istoria Armeniei independente. Ele arată că procesele democratice sunt ireversibile", afirmă Eduard Sharmazanov, purtătorul de cuvânt al Partidului Republican al lui Serge Sarkissian.
Dar în seara de luni, la încheierea scrutinului şi înainte de proclamarea rezultatelor definitive, Raffi Hovannissian asigura că el este adevăratul învingător şi i-a cerut lui Sarkissian să îşi recunoască înfrângerea.
Purtătorul de cuvânt al lui Hovannissian, Hovser Hurshudian, a denunţat la rândul său un scrutin "ruşinos prin cantitatea enormă de fraude" şi a făcut apel la o manifestaţie marţi după-amiază.
Susţinătorii fostului ministru de Externe s-au folosit de "cerneală invizibilă" pentru a permite voturi multiple şi de "convoaie" de taxiuri şi autocare pentru a duce la urne alegătorii favorabili Guvernului.
"Am primit în jurul orei 18.00 sute de mesaje privind încălcarea masivă a codului electoral, precum introducerea în urne a unor buletine suplimentare, intimidarea şi cumpărarea de voturi", se arată într-un comunicat difuzat de echipa electorală a lui Hovannissian.
Poliţia a calificat aceste acuzaţii drept "invenţii evidente".
Ceilalţi cinci candidaţi aflaţi în cursă, între care un fost premier, Hrant Bagratian, şi f