Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul cărnii de cal. Agenții economici români ar putea cere despăgubiri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 februarie 2013 ·

Agenţii economici români care au suferit pierderi în urma scandalului cărnii de cal sunt îndreptăţiţi să ceară despăgubiri, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sursa: BBC

„Cred că agenţii economici români, dacă au suferit pierderi, sunt îndreptăţiţi să ceară daune de pe urma acestui scandal al cărnii de cal. Pe de altă parte, autorităţile din România, Ministerul Agriculturii şi eu, când voi merge la Bruxelles, la Consiliul de Miniştri din 25-26 februarie 2013, voi propune să se susţină public nevinovăţia României, aşa cum l-am rugat şi pe comisarul european şi ministrul francez al Agriculturii. Este un act de dreptate, o reparaţie morală, care se poate face şi care poate repara credibilitatea industriei din România pe piaţa Uniunii Europene”, a precizat Daniel Constantin la Realitatea TV.

Acesta a subliniat că la nivelul politic nu s-a aruncat vina asupra României de către Ministerul Agriculturii sau cel al Consumului din Franţa şi Marea Britanie, ci numai de către agenţii economici din aceste ţări cărora „le-a fost mai uşor să afirme că nu ştiu ce ilegalităţi s-ar produce în România”.

România se află pe locul 9 la nivel mondial din punct de vedere al exportului de carne de cal, cu o valoare totală de 13,1 milioane de euro, potrivit AGERPRES.

Agenţia Britanică pentru Siguranţă Alimentară (FSA) a anunţat în urmă cu două săptămâni că a descoperit că lasagna marca Findus, care ar trebui să conţină carne de vită, conţinea în anumite cazuri chiar 100% carne de cal, iar acest produs era fabricat de compania franceză Comigel.

Preşedintele companiei franceze Comigel, Erick Lehagre, a afirmat că produsul, respectiv carnea de cal folosită în lasagna considerată de vită, provenea de la un producător român. De asemenea, grupul agroalimentar suedez Findus a acuzat furnizorul de carne pentru lasagn

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°