Asociaţia Naţională a Brokerilor de Afaceri din România (ANBAR), prima organizaţie care reuneşte profesioniştii implicaţi în domeniul intermedierilor de afaceri din ţară, s-a lansat la începutul acestei luni. Asociaţia cuprinde specialişti din domeniul consultanţei de achiziţii şi fuziuni, fonduri de investiţii, avocatură, contabilitate, audit, evaluări, mediere şi domeniul financiar-bancar, imobiliar sau al asigurărilor.
Fondatorul asociaţiei este Bursa Româna de Afaceri SA (rbeX), care la rândul său este membru asociat în Asociaţia Internaţională a Brokerilor de Afaceri (IBBA), cu sediul în Atlanta, SUA – organizaţie ce reuneşte peste 1.500 de brokeri de afaceri din întreaga lume.
„Asociaţia Naţională a Brokerilor de Afaceri din România îşi propune ca, prin parteneriatele internaţionale cu companii şi cu organizaţii similare de brokeri de afaceri din străinatate şi bazat pe pregătirea şi profesionalismul membrilor ANBAR, să crească volumul de afaceri al membrilor săi şi al clienţilor acestora printr-o mai bună conectare la mediul de afaceri internaţional”, se arată într-un comunicat al ANBAR. .
Printre obiectivele ANBAR se numără dezvoltarea unei reţele naţionale de brokeri de afaceri şi conectarea acestora la mediul de afaceri internaţionali, pregătirea membrilor în cadrul cursurilor de iniţiere şi acreditare în brokeraj de afaceri, dar şi crearea unui mediu de lucru organizat în cadrul incubatorului de afaceri al Asociaţiei.
Asociaţia Naţională a Brokerilor de Afaceri din România demarează, începând cu 22 februarie, cursurile de brokeraj în afaceri. Cursurile se adresează atât celor care deţin o bază solidă de cunoştinţe în domeniu, precum şi tuturor celor interesaţi de noi oportunităţi de carieră şi dezvoltare personală.