Peste 100 de persoane, colegi şi prieteni ai adolescentului de 15 ani ucis la Târgovişte, părinţi şi trecători, s-au adunat, marţi, în faţa Prefecturii, unde i-au adus un ultim omagiu tânărului şi au protestat faţă de violenţa din societatea românească.
Adolescenţilor de la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, unde era elev tânărul ucis, li s-au alăturat colegi de la alte licee din oraş, dar şi locuitori ai municipiului, care au manifestat paşnic.
"Vrem să arătăm că suntem alături de colegul nostru şi luăm atitudine. Motto-ul manifestării este «Să arătăm că ne pasă!», iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socalizare. Unii colegi spun că agresorul şi victima se cunoşteau, că Andrei (elevul ucis - n.r.) a mai fost ameninţat de acesta, atacul fiind premediat, dar Poliţia spune că ei nu se cunoşteau şi că a fost un conflict spontan", a spus unul dintre elevii aflaţi la manifestarea din Piaţa Tricolorului din Târgovişte.
Tinerii au venit în Piaţa Tricolorului cu flori şi cu lumânări pe care le-au aprins în memoria colegului lor. De asemenea, colegii şi prietenii lui Alexandru Andrei Ştefan au realizat un videoclip în memoria acestuia şi au postat pe reţelele de socializare sute de mesaje de rămas bun.
Alexandru Andrei Ştefan, în vârstă de 15 ani, elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, a fost înjunghiat în gât, luni, în apropierea unităţii de învăţământ, în timp ce se îndrepta spre şcoală. Elevul a fost dus în stare gravă la spital, unde a murit la scurt timp.
"Elevul făcea naveta din localitatea Picior de Munte de lângă Găeşti la Târgovişte, iar din relatările colegilor care îl însoţeau rezultă că incidentul a avut loc pe gangul unui bloc, în drum spre şcoală. Elevul a murit, iar primele date arată că pe respectivul gang elevul a fost strigat de către un tânăr dintr-un grup care era în acel loc,