Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEO va recupera banii de la Pandurii. De la foştii şefi ai SNLO… doar procese

Publicat in Gorj Domino, miercuri 20 februarie 2013 ·

Clubul Pandurii trebuie să returneze CE Oltenia sume importante de bani, la fel şi foştii şefi ai SNLO. Acest lucru a fost stabilit într-un raport al Curţii de Conturi, fiind vorba despre prejudicii de 11, 8 milioane de lei.

Clubul trebuie să returneze 8 milioane de lei, CS Minerul Motru, 800.000, iar foştii directori ai SNLO, 3.087.000 de lei, conform datelor obţinute de la reprezentanţii companiei.

Prejudiciu recuperat prin… compensaţie

De la Clubul Pandurii, CE Oltenia poate recupera mai uşor suma de 8 milioane de lei, reprezentând plăţi acordate necuvenit de către fosta SNLO, deoarece compania a prevăzut în buget fonduri pentru club şi în acest an. Prin urmare, ca o compensaţie, CEO va sista aceste plăţi şi, astfel, Pandurii şi CS Motru vor figura „curat –curăţel” în lista CEO.

Se vor bate în instanţă pentru ca sumele să nu le fie imputate

Dacă o parte din pagubă poate fi recuperată, cel puţin teoretic, de la cluburile sportive, nu se poate spune acelaşi lucru în legătură cu prejudiciul adus de foştii directori ai SNLO. Şi asta pentru că cel puţin Daniel Burlan, fost director general al societăţii, şi Daniel Olaru, fost director economic, vor acţiona în instanţă compania energetică, iar procesele s-ar rostogoli în timp… până la „calendele greceşti”. „Greşeala lor a fost că nu au achitat acele sume înapoi la stat, la acel moment, când Curtea de Conturi a constatat aceste lucruri. De atunci, adică din 2010 şi până în prezent, au curs penalităţi, ajungând acum la suma de peste 3 milioane de lei. În acest caz e vorba mai mult de penalităţi decât de prejudiciu. Au contestat raportul Curţii de Conturi şi se vor judeca şi cu CEO”, spun reprezentanţi ai companiei. Între 2008 şi 2011, SNLO a beneficiat de un ajutor de stat care nu a mai fost returnat. Acesta este motivul pentru care cei doi foşti şefi, dar şi fostul Consiliu de Ad

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 5 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 6 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 6 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 5 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 9 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°