Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, scrie pe blogul său că pentru democrat-liberali importantă la acest moment este păstrarea unităţii, iar pentru partid conducerea cea mai bună şi cea mai legitimă va fi aceea care va şti să răspundă cu succes la două deziderate: o Opoziţie puternică la actuala Putere şi recucerirea "electoratului tăcut". Sursa: Vlad Stanescu
" Vreau să atrag atenţia tuturor curentelor, facţiunilor, taberelor mai vechi sau mai noi că fărâmiţarea şi conflictele de orgolii au distrus şi alte partide în istoria politică a României, cu consecinţe uneori grave. Iar momentul acesta, deosebit de sensibil, în care nu există nicio altă alternativă solidă pentru a echilibra spectrul politic românesc, trebuie să ne împingă pe toţi la maximă responsabilitate", scrie liderul democrat-liberal, citat de Agerpres.
Acesta atrage atenția că "o Opoziţie slabă în acest moment este un cec în alb lăsat unei Puteri discreţionare care poate întoarce România cu 25 de ani în urmă". "Avem 60% din electorat tăcut, decepţionat, îndepărtat de politică atât prin greşelile noastre cât şi prin propaganda mediatică nocivă făcută timp de ani de zile la comandă şi cu rea credinţă", susţine preşedintele interimar al PDL Bucureşti. ''Acestor oameni trebuie să le arătăm o linie şi un mesaj clar, o echipă unită şi care să lucreze pentru ei. Nu putem avea o abordare a cuceririi puterii de dragul puterii, trebuie să ne reapropiem de oameni şi să guvernăm pentru ei. Dacă nu simt acest lucru, nu se vor întoarce la noi niciodată, indiferent cine va conduce partidul", spune liderul democrat-liberal.
Videanu concluzionează că pentru PDL "conducerea cea mai bună şi cea mai legitimă va fi aceea care va şti să răspundă cu succes la aceste două deziderate". "Sarcina e foarte grea şi de aceea cred că ceea ce ne desparte azi în partid e mult mai puţin important decâ