Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: „Dacă Traian Băsescu ar demisiona din funcţie şi ar reveni în PDL, l-aş susţine la şefia partidului“

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat marţi seară că l-ar susţine pe Traian Băsescu la şefia partidului, dacă acesta din urmă ar demisiona.

„I-am şi răspuns acum câteva zile că nu eu am fost nedreptăţit, partidul a fost nedreptăţit, dar în acelaşi timp am avut şi vremuri bune împreună“, a adăugat Blaga.

Preşedintele PDL a mai spus că şeful statului „va putea să se întoarcă dacă va dori“ şi va fi primit „cu braţele deschise“.

Pe de altă parte, Blaga a declarat că a avut unele conflicte cu Traian Băsescu referitoare la menţinerea alianţei „Dreptate şi Adevăr“ cu PNL şi a precizat că a fost printre puţinii care au dorit o guvernare alături de PNL, nu cu PSD.

„Preşedintele a fost dezinformat sau cineva i-a spus lucruri neadevărate. Am avut poziţii divergente faţă de menţinerea sau nu a alianţei DA. Eu doream să rămână, am fost printre puţinii care doreau un guvern cu PNL, nu cu PSD“, a spus Blaga.

În altă ordine de idei, întrebat care este caracterizarea pe care i-ar face-o Elenei Udrea, preşedintele PDL a răspuns:

„Nu voi spune că sunt mai bun decât ea, deşi am argumente să spun lucrurile acestea, ca şi performanţe politice, ca performanţe organizatorice în partid. Nu voi spune lucrurile acestea. Când vom discuta, vom discuta aplicat în interiorul partidului“.

Vasile Blaga a mai declarat că doreşte să formeze oameni politici tineri care să poată prelua partidul în decurs de doi ani.

„Cu puţine excepţii, nu avem o nouă garnitură de oameni politici. Eu consider că una dintre sarcinile celui care va conduce partidul este de a stabiliza partidul, de a reconstrui de la firul ierbii. Şi în maximum doi ani de zile să aibă o garnitură puternică de oameni tineri lângă el care să preia partidul din mers. Aceşti oameni trebuie să vină şi să preia partidul, pentru că e ca la cursa de ştafetă, trebuie să alergăm unii lângă al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum o ora
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum o ora
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 32 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 47 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 2 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 2 ore
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum o ora
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°