Am făcut parte dintr-un panel ce a discutat un raport al Băncii Mondiale cu o temă captivantă: “Cum să fie redată strălucirea modelului economic european”. Avem de-a face cu o lucrare solidă, cu teze interesante bazate pe evidenţa empirică adunată cu minuţiozitate.

Raportul subliniază convergenţa în nivelul de trăi în perioada postbelică, în Europa occidentală. Este un proces care a antrenat şi fostele ţări comuniste după căderea Berlinului. Se examinează funcţionarea intreprinderilor, comerţul, finanţa, inovaţia, piaţa muncii şi, nu în cele din urmă, structurile de guvernanţă publică.

Se evidenţiază atuuri ale economiilor europene, dar şi carenţe, ca de pildă, în materie de inovaţie şi funcţionare a pieţelor muncii, scleroza unor structuri de guvernanţă. Raportul are o notă optimistă şi afirmă că modelul european poate fi învigorat prin corecţii în domeniile nevralgice.

Indermit Gill, autor principal al lucrării, a spus, printre altele, că este frapat de euroscepticismul larg răspândit, de neîncrederea multor europeni în viitorul unui model care s-a dovedit de succes în perioada postbelică. Este o constatare corectă, care reclamă însă explicaţii. Fiindcă sunt două momente care, cred, definesc puncte de inflexiune cu relevanţă în interpretarea mersului Uniunii Europene, a stării de spirit a cetăţenilor. Primul moment este introducerea euro cu un design şi aranjamente de politici suboptime. Ce părea a fi un succes s-a dovedit extrem de problematic după erupţia crizei financiare, când s-a văzut o fractură adâncă în zona euro.

Aceasta crevasă nu este “o aberaţie”, cum se spune în Raport şi nici rezultatul exclusiv al unor politici naţionale mai puţin bune. Şi situaţia economică şi socială din ţările sudice este extrem de gravă. Al doilea moment de inflexiune priveşte revelarea viciilor modelului de creştere în nu puţine ţări din Eur