Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Movilă îl critică pe Nichita pentru noul împrumut de 7 milioane de euro: Iaşul a ajuns să fie amanetat

Publicat in Ora de Iasi, marți 19 februarie 2013 ·

IAŞI. Deputatul PDL Petru Movilă susţine că Iaşul a ajuns să fie amanetat la bănci şi la stat din cauza „grandorii şi narcisismului” de care sufera primarul Gheorghe Nichita.

El face referire la decizia luată astăzi de către „un consiliu local marionetă”, prin care ieşenii au fost îndatoraţi cu încă 7 milioane de euro.

„După creditul Dexia, de pe urma căruia vom plăti rate până în 2030 şi după ce Guvernul ne-a majorat taxele cu 16 la sută la începutul acestui an, acum suntem obligaţi să mai suportăm încă o datorie de 29 milioane lei”, afirmă Petru Movilă.

Deputatul democrat-liberal spune că Primăria Iaşi trebuie să stingă datorii de peste 29 milioane lei, acumulate în timp din cauza managementului defectuos, a cheltuirii ineficiente a banilor publici şi a lipsei de performanţă a lui Nichita.

„Cine garantează că este momentul să mai obţii încă un împrumut de 29 milioane lei? Încasările la bugetul local sunt în continuare pe minus, iar Iaşul a ajuns să fie amanetat la bănci şi la stat din cauza grandorii şi narcisismului de care suferă un singur om, care, din nefericire, a mai câştigat un mandat. Ca să accept viziunea lui, ar fi trebuit ca, la acest moment, să vedem o schimbare radicală în bine a Iaşului sau măcar să avem certitudinea faptului că banii din toate aceste împrumuturi au fost folosiţi cu cap şi corect”, adaugă Movilă.

IAŞI. Deputatul PDL Petru Movilă susţine că Iaşul a ajuns să fie amanetat la bănci şi la stat din cauza „grandorii şi narcisismului” de care sufera primarul Gheorghe Nichita.

El face referire la decizia luată astăzi de către „un consiliu local marionetă”, prin care ieşenii au fost îndatoraţi cu încă 7 milioane de euro.

„După creditul Dexia, de pe urma căruia vom plăti rate până în 2030 şi după ce Guvernul ne-a majorat taxele cu 16 la sută la începutul acestui an, acum suntem obligaţi s

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 13 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°