Procurorii DIICOT fac, marţi, şase percheziţii în Capitală, într-un caz în care reprezentanţi ai unei clinici private din Capitală şi cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate sunt suspectaţi de trafic de celule de origine umană, pentru fertilizare "in vitro".
"Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai unei clinici private din municipiul Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infractională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun fertilizarea «in vitro», prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană", a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, învinuiţii ar fi racolat femei, "prin diverse mijloace", cărora le-ar fi dat câte 600 de euro pentru a-şi da acordul în vederea urmării procedurilor de extracţie de ovocite. Materialul genetic astfel obţinut ar fi fost folosit la realizarea de embriotransferuri în cazul unor persoane aflate în dificultate de a procrea pe cale naturală şi care doreau să fie supuse, contra cost, tehnicilor de reproducere umană asistată.
Anchetatorii fac cercetări în acest caz pentru trafic de celule de origine umană şi constituire a unui grup infracţional organizat. Din acest grup fac parte 11 persoane, potrivit anchetatorilor.
Momentan nu se știe despre ce clinică este vorba.
Procurorii DIICOT fac, marţi, şase percheziţii în Capitală, într-un caz în care reprezentanţi ai unei clinici private din Capitală şi cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate sunt suspectaţi de trafic de celule de origine umană, pentru fertilizare "in vitro".
"Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai u