Evoluţia economiei, în general, vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni deţinute de stat în mari companii şi procesul de reorganizare a autorităţii de supraveghere reprezintă principalele provocări ale pieţei locale de tranzacţionare în acest an, precizează o analiză a XTB România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
"În timp ce primii doi factori vor fi influenţaţi de eficienţa măsurilor economice, atât pe plan local, cât şi global, ultimul este mai uşor de controlat, deoarece este o chestiune de pură < inginerie inteligentă > în termeni de construcţie instituţională", se arată în comunicat.
Conform analiştilor XTB, continuarea tendinţei de refacere a economiei reprezintă una dintre cele mai importante premise pentru dezvoltarea pieţei locale de tranzacţionare, dar ritmul va fi cel care va determina amplitudinea acestei dezvoltări: "Astfel, atingerea cifrelor estimate de creştere economică este crucială nu numai deoarece implică faptul că cetăţenii au posibilitatea de a investi sume mai mari de bani, ci şi pentru că acest lucru generează încredere şi aşteptări pozitive, care îi stimulează să investească", a declaratTadeusz Kuropatwinski, General Manager XTB România.
Alte provocări ale pieţei locale de capital din acest an vor mai fi reprezentate de desfiinţarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) ca urmare a integrării sale în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), atractivitatea bursei locale, vânzarea unor pachete mari de acţiuni în anumite companii în care statul are deţineri importante şi recâştigarea încrederii românilor în tranzacţionare.
F. A. Evoluţia economiei, în general, vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni deţinute de stat în mari companii şi procesul de reorganizare a autorităţii de supraveghere reprezintă principalele provocări ale pieţei locale de tranzacţionare în acest an, precizeaz