Nu este încă limpede de ce a dat buzna Băsescu în sala de reanimare în care PDL zăcea conectat la aparate, într-o semiconştienţă în care singura preocupare părea a fi împărţirea banilor de la saltea, a mobilei din sufragerie şi porţelanurilor din vitrină rămase din glorioasele vremuri de altă dată. Oficial ne spune că nu vrea să lase partidul atât de drag sufletului său, dar „inutil ca instrument politic“, să moară cu acte în regulă, semnate de Blaga şi vreunul dintre liderii USL. Până aici îl credem. Lucrătura se vede cu ochiul liber: blatul din campanie, generoasa disponibilitate de a face alianţe cu oricine, opoziţia de carton presat de după alegeri, aşteptarea somnambulică a ruperii USL, negocierile de restaurant pentru un plasament cât mai avantajos al partidului-balama. Nu trebuie să fii preşedinte ca să afli că Blaga a aranajat Congresul (Cezar Preda se laudă că duminică, la convocatorul de la cârciumă, au răspuns prezent „peste 90% din şefii de filiale“) şi că în turneul prin organizaţii a cântat o singură partitură: „am pierdut alegerile din cauza ieşirilor lui Băsescu“. Îl credem pe preşedinte şi când spune că PDL seamănă cu FSN. Cu o completare: cu Blaga la timonă, PDL nu are nicio şansă să aibă soarta FSN, adică să ajungă ca PSD-ul de astăzi. Da, Blaga e trecutul de tristă amintire, exponentul „sistemului ticăloşit“ pe stil nou, o combinaţie reuşită între Cozmâncă, Hrebenciuc şi Miki Şpagă. Ce să mai vorbim de viziunea politică de secol XXI, de înţelegerea reformelor, europenismului sau de apetitul pentru integritate şi anticorupţie, izvorâte direct dintr-o mentalitate de caporal ieşit la pensie pe chestie de şomaj tehnic. Ultima pe listă este pretenţia de a conduce partidul, după ce a ratat alegerile, în loc să-şi dea demisia, împreună cu întreaga conducere pierzătoare, aşa cum o cer regulile elementare ale politicii şi bunului simţ.

În atari