Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigări de contrabandă, transportate peste Dunăre cu o barcă de mare viteză. Câte ţigări au capturat poliţiştii de frontieră

Publicat in Press Alert, marți 19 februarie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră au reuşit, aseară, interceptarea unui transport de ţigări de contrabandă, care au fost aduse din Serbia cu o barcă de mare viteză. În jurul orei 19.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, în zona localităţii Ostrovul Corbului, au observat o ambarcaţiune cu motor care a plecat de la malul sârbesc al Dunării, precum şi două persoane care aşteptau pe malul românesc. Când a ajuns, cel care conducea barca a aruncat mai multe colete după care a plecat înapoi în mare viteză, întreaga operaţiune de descărcare durând trei minute. Poliţiştii de frontieră au observat că ţigările de contrabandă au fost urcate într-o maşină, moment în care au declanşat operaţiunea de capturare a celor doi suspecţi şi au anunţat autorităţile din Serbia pentru prinderea barcagiului. La somaţiile agenţilor, cei doi barbati aflaţi pe malul romanesc au încercat să fuga cu ajutorul unui autoturism, fiind reţinuţi în scurt timp pe şoseaua care leagă Ostrovul Corbului de Rogova. Suspecţii au fost identificaţi ca fiind R. Gheorghe in vârstă de 41 de ani din localitatea Devesel şi S. Ion în vârstă de 57 de ani din municipiul Turnu Severin. La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 4.650 de pachete cu ţigări mărcile Marble, Viceroy şi Fast. Suspecţii sunt anchetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Poliţiştii de frontieră au reuşit, aseară, interceptarea unui transport de ţigări de contrabandă, care au fost aduse din Serbia cu o barcă de mare viteză. În jurul orei 19.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, în zona localităţii Ostrovul Corbului, au observat o ambarcaţiune cu motor care a plecat de la malul sârbesc al Dunării, precum şi două persoane care aşteptau pe malul româ

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum o ora
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 2 ore
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani

News.ro acum 42 minute
Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România. S-a născut la Vărai judeţul Maramureş la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română - limba şi literatu

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 3 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°