Chioşcarii care şi-au ridicat ilegal construcţiile pe domeniul public sau privat al municipalităţii, dar şi-au achitat la zi taxele către primărie pot sta liniştiţi: Primăria Craiova nu-i va demola de luna viitoare, ci le va prelungi contractele până la sfârşitul acestui an. „Am luat decizia să prelungim până la sfârşitul anului autorizaţiile pentru construcţiile provizorii aflate pe domeniul public. Evident, este vorba despre cei care se află în relativă legalitate, adică plătesc la primărie. Ceilalţi vor fi daţi jos în continuare, nu avem ce discuta cu ei! Ştiu că sunt foarte mulţi îngrijoraţi şi vor să se înscrie la audienţe. Nu mai este cazul! Aceasta este hotărârea noastră, mai ales că oraşul nu are încă un arhitect-şef“, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Lia Olguţa Vasilescu.
Şi dacă tot a atins problema chioşcurilor din Craiova, primăriţa a anunţat că municipalitatea va lansa în curând un concurs de idei, de proiecte, cu privire la modalitatea în care îşi doresc craiovenii să arate pe viitor aceste chioşcuri.
„De anul vitor nu vom mai tolera ca chioşcurile să arate ca acum. Tocmai de aceea vreau să anunţ deschiderea unui concurs pentru toţi craiovenii, să ne spună cum vor să arate de anul viitor chioşcurile. Vom alege cea mai frumoasă variantă şi nu doar că o vom premia, dar o vom şi adopta obligatoriu pentru toate chioşcurile din oraş“, a anunţat ieri Olguţa Vasilescu. Modalităţile de înscriere la acest concurs vor fi anunţate pe site-ul Primăriei Craiova.
Chioşcarii care şi-au ridicat ilegal construcţiile pe domeniul public sau privat al municipalităţii, dar şi-au achitat la zi taxele către primărie pot sta liniştiţi: Primăria Craiova nu-i va demola de luna viitoare, ci le va prelungi contractele până la sfârşitul acestui an. „Am luat decizia să prelungim până la sfârşitul anului autorizaţiile