Unii au spus că, întrucât reformele n-au avansat, iar economia nu şi-a revenit, acordul cu FMI, care le prevedea pe ambele, a ajuns într-un punct „nevralgic”. „Punct nevralgic” în sensul că, după patru ani de program FMI, nu ne-am ales nici cu reformele stabilite, nici cu reînvigorarea economiei, de unde şi întrebarea încotro ar mai fi de mers şi ce s-ar mai putea aştepta.
O analiză a situaţiei, dincolo de ceea ce apare la suprafaţă, reclamă însă alte interpretări. Că economia nu şi-a revenit, acest lucru se vede de la o poştă. Dar numai ca urmare a vreunui delir se putea aştepta ca programul FMI să aducă o revenire a economiei. A fost un program de tăiere a consumului şi nu putea aduce în mod obiectiv creştere economică nici măcar la sfârşit şi cu atât mai puţin pe parcursul derulării lui. Cât priveşte „reformele” ar trebui, înainte de aprecieri, să se vadă concret despre ce discutăm. Nu este vorba nici de niscai performanţe sectoriale sau globale şi nici de schimbări în structura economică în favoarea unei valori adăugate mai înalte, ci de nimic altceva decât de scoaterea din joc şi a ultimelor rămăşiţe de economie românească din România prin falimentări şi lichidări la fier vechi, bineînţeles după preluarea de către capitalul străin a ceea ce este rentabil sau rentabilizabil. Aşa că rămâne un mare semn de întrebare dacă este într-adevăr rău că aşa-zisele „reforme” n-au fost încă înfăptuite sau, dimpotrivă, nu este cumva chiar bine. Această problemă a ajuns însă fără obiect, căci a rezolvat-o dl Ponta, care a cerut un răgaz de trei luni ca toate „reformele” prevăzute să poată fi realizate!
Astfel că aprecierea în ce punct se află acordul cu FMI depinde din ce unghi sunt privite lucrurile. Din unghiul de vedere al României, eşecul este total: şi cu economia proprie ca şi lichidată (oricum va fi în această situaţie peste trei luni) şi c
