Nu știu cum o fi în alte sectoare, dar în energie nu există conferință la care să nu se spună că ne lipsește „cadrul legal predictibil și transparent“. E greu de crezut că n-avem parte de stabilitate legală, deși există un consens generalizat pe acest subiect. Să vedem de ce.
În primul rând, nu avem (și nici nu prea s-a vrut să avem) o strategie. Înainte să vă plictisiți de acest truism, să vedem totuși ce înseamnă asta. Strategia nu este un document numai bun de ținut la sertar, ci o analiză clară, cu ce s-ar putea face, care sunt opțiunile mari de politică publică în funcție de ce atuuri ai (de pildă, resurse); ce nevoi ai (de pildă, consum de energie); și cum faci ca nevoile acelea să fie cât mai bine satisfăcute prin folosirea bună a resurselor. Strategie nu înseamnă stat dirijist și nici „Comitetul de Stat al Planificării“, deși mulți specialiști au rămas cu nostalgia asta. Înseamnă, în schimb, că statul își dă seama ce-i împiedică pe privați să investească și înlătură obstacolele, chit că e vorba de birocrație excesivă sau de lipsa informațiilor de care are nevoie un investitor străin despre cum vor evolua lucrurile.
Regulile unei strategii
O strategie bună, fără supărare, nu se poate face cu consultanți de aici, că de aceea am rămas atât de provinciali și nu ne uităm deloc spre ce se întâmplă în jurul nostru: trebuie făcută o licitație internațională și găsit cel mai bun consultant străin care să știe și cum evoluează piețele mondiale de energie, și ultima tehnologie, și prognoze macro pe țări și pe regiuni. Strategia trebuie să ofere în primul rând informații oricărui investitor străin, fie că vrea să investească în energie, fie că e un mare producător industrial care vrea să știe că-și poate asigura consumul aici. Strategia trebuie să ghicească puțin comportamente. De aceea e și nevoie de consultare publică p
