Nu știu cum o fi în alte sectoare, dar în energie nu există con­fe­rință la care să nu se spună că ne lipsește „cadrul legal predictibil și transparent“. E greu de crezut că n-avem parte de stabilitate le­gală, deși există un consens ge­neralizat pe acest subiect. Să vedem de ce.

În primul rând, nu avem (și nici nu prea s-a vrut să avem) o strategie. Înainte să vă plictisiți de acest truism, să vedem totuși ce înseamnă asta. Strategia nu este un document numai bun de ținut la sertar, ci o analiză clară, cu ce s-ar putea fa­ce, care sunt opțiunile mari de po­litică publică în funcție de ce atuuri ai (de pildă, resurse); ce ne­voi ai (de pildă, consum de ener­gie); și cum faci ca nevoile acelea să fie cât mai bine sa­tis­făcute prin folosirea bună a re­surselor. Strategie nu înseamnă stat dirijist și nici „Comitetul de Stat al Planificării“, deși mulți spe­cialiști au rămas cu nostalgia asta. Înseamnă, în schimb, că sta­tul își dă seama ce-i împiedică pe privați să investească și înlătură obstacolele, chit că e vorba de birocrație excesivă sau de lipsa informațiilor de care are nevoie un investitor străin despre cum vor evolua lucrurile.

Regulile unei strategii

O strategie bună, fără supărare, nu se poate face cu consultanți de aici, că de aceea am rămas atât de provinciali și nu ne uităm deloc spre ce se întâmplă în jurul nostru: trebuie făcută o licitație internațională și găsit cel mai bun consultant străin care să știe și cum evoluează piețele mon­diale de energie, și ultima teh­no­logie, și prognoze macro pe țări și pe regiuni. Strategia trebuie să ofere în primul rând informații oricărui investitor străin, fie că vrea să investească în energie, fie că e un mare producător indus­trial care vrea să știe că-și poate asi­gura consumul aici. Strategia trebuie să ghicească puțin com­portamente. De aceea e și nevoie de consultare pu­blică p