Ilie Paul Buruiană, de 40 de ani, din Suceava, agent de pază la RGP, acuzat de tentativă la omor calificat, a fost condamnat ieri, de Tribunalul Suceava, la 3 ani şi 6 luni, cu executare. Sentinţa este supusă apelului.
În dimineaţa zilei de 17 august a.c., Buruiană l-a snopit în bătaie, în incinta Royal Club, o sală de păcănele de pe bulevardul George Enescu din Suceava, pe Marian Moşneagu, de 28 de ani, din Suceava, dus ulterior la Spitalul Judeţean cu multiple leziuni, iar apoi internat la Secţia Terapie Intensivă.
Specialiştii au concluzionat că victima prezintă ,,TCC mediu, cu hematom extradural acut, temporal drept, operat, contuzii hemoragice şi pneumocefalie temporală stângă, edem cerebral difuz, fractură temporală stângă şi dreaptă cu iradiere în stâncă, fractură maxilar stâng, etilism acut”, iar, după morfologia lor, leziunile s-ar fi putut produce fie prin lovire activă urmată de cădere pe o suprafaţă dură cu impact cranian, fie prin căderi repetate şi impact cu o suprafaţă dură. Leziunile necesitau, la o primă examinare, 45-47 zile de îngrijiri de specialitate şi au necesitat intervenţia chirurgicală a medicilor. Ulterior, legiştii au stabilit că tânărului i s-a pus viaţa în pericol.
Poliţia a stabilit că, în dimineaţa zilei de 17.08.2012, în jurul orei 3.30, persoana vătămată, fiind în stare de ebrietate, a mers la sala de jocuri pentru a juca la aparate. Având un comportament necorespunzător faţă de gestionara din local, aceasta a acţionat butonul de panică, pentru a veni echipa de intervenţie de la o firmă de pază.
„În scurt timp, la local au venit doi agenţi de pază. După o discuţie cu Marian M., cu privire la faptul că trebuia să părăsească localul, având în vedere comportamentul său, unul dintre agenţi, respectiv Ilie B., de 39 de ani, din municipiul Suceava, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei şi a capulu