Motto: „Ghiţă… apoi nu mă orbi de la obraz aşa.” (I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”)
Ar fi o nimica toată, coane Fănică, să fie numai patruzeci şi patru, da vezi matale că s-a umplut Ungaria de steaguri secuieşti şi acuşica toată Uniunea Europeană va fi bătucită cu steaguri azurii şi, după cum vezi, dintr-o nimica toată, dintr-o criză de identitate a celor care nu ştiu ce sunt, secui sau unguri, a ieşit o vâlvătaie. De aceea eu le-am spus mereu secuio-maghiarilor din ţinuturile secuizate, nu din Ţinutul Secuiesc, că, la toată urma, conglomeratul etnic care forma „pe cei aleşi”, pe cei nobili, a fost trimis (de regalitatea ungară) să trăiască, în munţi, cu românii, de la care au împrumutat destule, ca să nu-şi mai ţină coada-n sus. Printre altele, au învăţat de la români cum să-şi ridice casa (ei aveau cort!), îmbrăcămintea şi organizarea administrativă în scaune (scaune de judecată), pe care acum le-au uitat sau, mai bine zis, le este ruşine să recunoască că au ceva de la nişte valahi ciobani, puturoşi. Pentru cine nu ştie „ce este secuii şi ce vrea ei”, să spunem că ei sunt intraţi în istorie, în istoria Ungariei şi a vecinilor, cu numele de secui şi că, iniţial, trebuie să fi vorbit un idiom asemănător cu cel maghiar, de fapt o ramură a limbii turceşti vechi, ceea ce explică cum de şi-au însuşit limba stăpânilor într-un timp scurt. Între cei care au format populaţia secuiască au fost şi resturi ale khazarilor mozaici care au însoţit cele şapte triburi maghiare în deriva lor spre un loc de aşezare. Deşi aceşti khazari s-au declarat catolici, au practicat în ascuns, până târziu, în secolul al XVII-lea, vechea lor religie mozaică. I-am amintit pe aceşti khazari turci, trecuţi prin anul 730 d.Hr. la mozaism, deoarece, având între toţi maghiarii o situaţie superioară, trebuie să fi fost consideraţi de neam ales, adică siculi = secui, formând o elită milit