Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată viitoarea mascotă a Puşcaşilor marini

Publicat in Ora de Iasi, marți 19 februarie 2013 ·

Puşcaşii marini i-au prezentat vineri generalului James F. Amos, comandantul acestui prestigios corp al armatei americane, aflat în vizită la Comandamentul Central, viitoarea lor mascotă.

Recrutul Chesty al XIV-lea, un buldog de nouă săptămâni, a fost atent selecţionat pentru a deveni succesorul actualei mascote, sergentul Chesty al XIII-lea. Dacă totul va merge conform planificării, după ce va termina instrucţia de bază, Chesty al XIV-lea va fi avansat la gradul de soldat pe 29 martie şi va primi titlul de Puşcaş marin, scrie apropo.ro.

Ca orice trupă militară care se respectă, Puşcaşii marini americani şi-au ales o mascotă încă de la începuturile existenţei lor. Un imbold în alegerea unui câine pe post de mascotă au fost descrierile făcute Puşcaşilor marini de catre soldaţii germani din primul război mondial, aceştia comparând membrii acestei trupe de elită cu Câinii Diavolului (Devil Dog, Teufel Hunden), o rasă vicioasă, feroce şi sălbatică pomenită des în folclorul bavarez.

De aici până la adoptarea, în prima fază neoficial, a unui buldog (un câine tenace şi cu caracter puternic) pe post de mascotă, nu a fost decât un singur pas.

Jiggs al II-lea, fost campion de lupte

Prima mascotă oficială, “soldatul” Jiggs , a fost investită oficial cu acest titlu pe 14 octombrie 1922. Jiggs a reuşit ca într-o perioadă relativ scurtă de timp să fie avansat până la gradul de sergent major, iar pe 9 ianuarie 1927, când a murit, a fost înmormântat cu onoruri militare.

Mascota Puşcaşilor marini a intrat în atenţia presei şi a publicului cu ocazia defilării de la 5 iulei 1957, atunci când Chesty I, primul buldog din “dinastia” Chesty, botezat astfel în onoarea generalului Lewis B. “Chesty” Puller Jr., a câştigat inimile tuturor prin prestanţa sa.

Chesty al XIII, actuala mascotă a Puscaşilor marini, la o paradă

Nu întotdeauna mascotele Puş

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°