Peste 500 de persoane asistă, marţi la prânz, la slujba de înmormântare a lui Dumitru Sechelariu, oficiată de un sobor de preoţi la Academia de Tenis din Bacău, fondată de fostul primar.
Slujba religioasă a început cu o jumătate de oră întârziere faţă de ora anunţată, fiind oficiată de un sobor format din şapte preoţi.
La slujbă ia parte şi finanţatorul echipei Steaua Gigi Becali.
După oficerea slujbei religioase la Academia de Tenis, fostul primar al Bacăului va fi condus pe ultimul drum pe un traseu de aproximativ trei kilometri, până la Cimitirul Central, înmormântarea fiind programată la ora 14.00.
Cortegiul funerar va trece şi prin faţa Primăriei Bacău, după ce familia a primit aprobare din partea autorităţilor.
Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a încetat din viaţă sâmbătă, la o clinică din Viena.
În 31 ianuarie, el fusese internat la un spital din Iaşi, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, afirmau surse medicale. Ulterior, el a fost tranferat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. la cererea femiliei, fostul primar a fost transferat la o clinică din Viena.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului primar a fost adus, duminică, la Bacău, fiind depus la Academia de tenis EMD, înfiinţată de Dumitru Sechelariu.
În februarie 2010, fostul primar Dumitru Sechelariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.
Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători