Profesorii unei şcoli din Arad au adoptat uniforma elevilor, pentru a-i motiva pe aceştia să o poarte, după ce au existat reticenţe din partea unora dintre copii sau a părinţilor, astfel că dascălii intră la cursuri cu veste personalizate cu numele şcolii.
La Şcoala Gimnazială "Caius Iacob" din municipiul Arad, uniformele şcolare au fost introduse de aproximativ o lună, însă pentru că unii copii nu le purtau, dascălii au adoptat uniformele, fără de care nu mai intră la cursuri.
"A existat o reticenţă a unor elevi şi părinţi faţă de uniforme, dar în cele din urmă le-au acceptat. Le purtăm şi noi, ca dascăli, pentru a-i motiva pe copii. Considerăm că ajută la eliminarea diferenţelor sociale şi că le dau elevilor încrederea că aparţin unui grup", a declarat, marţi, directorul unităţii de învăţământ, Mihaela Voştinar.
Uniforma elevilor este compusă dintr-o vestă sau sarafan, pentru fete, şi dintr-o vestă, pentru băieţi. Sub acestea, băieţii poartă o cămaşă albă sau albastră, iar fetele, o cămaşă albă sau roz.
Dascălii poartă, peste îmbrăcămintea obişnuită, doar vesta, care este albastră, în carouri, şi este personalizată cu numele şcolii.
"Mi-a stârnit puţină nostalgie purtarea unei uniforme după mulţi ani de când mi-am încheiat studiile, însă e un semn de respect faţă de şcoală", a declarat un profesor.
"Uniforma oferă şi mai multă siguranţă pentru elevi, pentru că ne ajută să-i reperăm mai uşor pe străinii care intră în şcoală", a spus directorul unităţii.
Modelul a fost ales, prin vot, de către elevi, din cinci prezentate de o firmă din Timişoara, care le produce.