Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna aceasta se declară operaţiunile comerciale din 2012

Publicat in Ceahlaul, marți 19 februarie 2013 ·

Persoanele fizice autorizate, cei cu profesii libere şi persoanele juridice mai au la dispoziţie o săptămână pentru întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale pe ianuarie. Luna aceasta, sunt două termene declarative, dintre care primul este 25 februarie pentru formularele curente. “Este vorba despre declararea obligaţiilor de plată la bugetul de stat prin formularul 100, de declararea impozitului pe profit prin formularul 101 care trebuie depus de organizaţiile non-profit şi de cei care obţin venituri în principal din cultura cerealelor, din pomicultură şi din viticultură”, precizează Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ. De asemenea, mai trebuie depus formularul 112 prin care se declară contribuţiile sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, decontul de TVA prin formularul 300 şi decontul special prin formularul 301, precum şi declaraţia de TVA pe care persoanele care au ieşit din evidenţă ca plătitori o au de depus dacă au efectuat operaţiuni taxabile şi menţionează acest lucru în formularul 311. Tot până pe 25 februarie persoanele care sunt înregistrate la TVA şi au o cifră de afaceri efectiv realizată la finele anului trecut de până la 220.000 lei au de depus formularul 392A prin care declară toate livrările de bunuri şi prestările de servicii făcute anul trecut, iar cei care nu sunt înregistraţi la TVA utilizează formularul 392B pentru a comunica Fiscului această situaţie. Operatorii economici care în ianuarie au făcut livrări, achiziţii sau prestări intracomunitare depun formularul 390 VIES, iar cei care au vândut bilete pentru transportatul internaţional de călători declară, prin formularul 393, veniturile obţinute în 2012. De asemenea, mai trebuie depus şi formularul 394 care este o informare privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate în luna ianuarie a acestui a

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 40 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 43 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°