Consiliul Județean Suceava, prin Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Alexandria Librării, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni şi Talcioc Cultural - La Fierărie, organizează, în perioada 9 - 24 martie, o serie de evenimente culturale circumscrise Festivalului Internaţional „Primăvara Poeţilor” („Le Printemps des Poètes 2013”).
Festivalul „Le Printemps des Poètes”, aflat la a XV-a ediţie în Franţa, a fost importat în România prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, iar la Suceava a fost lansat în anul 2005, cu prilejul festivalului francofon, care se desfăşura la acea dată în 53 de ţări francofone.
În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă. Tema anul 2013 este „Les voix du poème” (“Vocile Poeziei”), care încurajează deopotrivă poezia şi muzica, spiritul cantabil al poeziei, nevoia de muzicalitate a sufletului omului contemporan, spiritul tinerelor generaţii.
Consiliul Județean Suceava, prin Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Alexandria Librării, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni şi Talcioc Cultural - La Fierărie, organizează, în perioada 9 - 24 martie, o serie de evenimente culturale circumscrise Festivalului Internaţional „Primăvara Poeţilor” („Le Printemps des Poètes 2013”).
Festivalul „Le Printemps des Poètes”, aflat la a XV-a ediţie în Franţa, a fost importat în România prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, iar la Suceava a fost lansat în anul 2005, cu prilejul festivalului francofon, care se desfăşura la acea dată în 53 de ţări francofone.
În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă. Tema anul 2013 este „Les voix du poème” (“Vocile Poeziei”), care încurajează