Mijlocaşul care va împlini 32 de ani în aprilie va juca din nou la Timişoara, însă nu la ACS Poli, ci la echipa din liga a cincea
Codrea s-a antrenat aseară, pentru prima dată, cu ASU Politehnica şi vrea să pună umărul la ascensiunea echipei adoptate de suporteri
De când şi-a reziliat contractul cu , Codrea a fost ofertat doar de echipe din străinătate, din campionate cu o cotă egală sau mai slabă decât Liga I din România, motiv pentru care a decis să se retragă acasă, la Timişoara. Fotbalistul vrea să petreacă mai mult timp alături de soţia şi de fiica lui, care s-a născut în vara anului trecut. Săptămâna trecută, Codrea a fost în Italia, într-un scurt concediu şi, după întoarcere, s-a hotărât să înceapă antrenamentele cu gruparea din campionatul judeţean.
"Am început să mă antrenez cu băieţii şi vom vedea ce va fi. Dacă-mi va plăcea, probabil că mă voi legitima. Săptămâna aceasta mă voi hotărî ce voi face. O să joc din plăcere, mai ales că sunt şi Roti şi Titi Varga în echipă", a spus Codrea, care e ca şi convins să pună umărul la proiectul suporterilor bănăţeni. Luna trecută, mijlocaşul spunea că se gândeşte deja şi la o carieră de conducător al unei echipe din ligile inferioare, însă a amânat acest gând deocamdată. "Acum vreau să fiu doar jucător. Dacă mă apuc şi de administraţie şi voi juca în acelaşi timp, cred că voi avea prea puţin timp liber", a declarat fostul "tricolor".
Vor avea patru foşti divizionari A în lot!
În afara lui Codrea, pentru ASU Poli mai joacă legendele lui Poli, Iosif Rotariu şi Titi Varga, precum şi Zoltan Nincsovics (34 de ani), care a bifat un sezon în prima ligă, în tricoul lui UMT. Alb-violeţii sunt, astfel, mult mai puternici decât în prima jumătate a campionatului, pe care au încheiat-o pe locul al doilea, la cinci puncte în spatele Progresului Racoviţa. Doar primul loc est