Preţul mediu al unui metru pătrat util de apartament, calculat la nivel naţional, a ajuns la 968 de euro la sfârşitul lunii trecut, în scădere cu 3,3% faţă de perioada similară a anului trecut, conform analizelor imobiliare.ro.
Pe segmentul garsonierelor, Constanţa este oraşul în care a fost înregistrată cea mai mare scădere de preţ în ultimul an (ianuarie 2012/ianuarie 2013) – 14,3%. O astfel de locuinţă costă azi 844 de euro, comparativ cu 985 de euro pe metru pătrat util în prima lună a anului trecut. În Bucureşti, garsonierele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 5,2%. O astfel de unitate locativă costă acum 1.085 de euro, faţă de 1.145 de euro pe metru pătrat util, în urmă cu 12 luni. În Cluj-Napoca, apartamentele cu o cameră au consemnat un declin de 2,2% al preţurilor, de la 1.020 de euro pe metru pătrat, la 998 de euro pe metru pătrat. Timişoara este oraşul cu cea mai mică rată de scădere a preţurilor. În intervalul ianuarie 2012 - ianuarie 2013, pe segmentul garsonierelor a fost consemnată o scădere de 0,9%, de la 860 la 852 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte însă, Braşovul este singurul oraş în care apartamentele cu o cameră s-au scumpit în ultimul an, cu o marjă de 3,1%, de la 877 de euro, la 904 euro pe metru pătrat.
Pe segmentul locuinţelor cu două camere, tot Constanţa se situează pe primul loc în topul ieftinirilor. Aici, marja de scădere consemnată în ultimele 12 luni este de 7,3%, de la 920 la 853 de euro pe metru pătrat. Locul secund este ocupat de data aceasta de Timişoara, unde un apartament cu două camere costă acum cu 6,7% mai puţin decât anul trecut, respectiv 774 de euro pe metru pătrat, de la 830 de euro pe metru pătrat. În Capitală, un apartament cu două camere costă azi, în medie, 1.049 de euro pe metru pătrat, cu 6,3% mai puţin decât nivelul consemnat în urmă cu 12 luni, respectiv 1.120 de euro pe m