Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorul tentativei de omor cu cricul, trimis în judecată

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 19 februarie 2013 ·

Victima a fost lovită cu un cric în cap O tentativă la omor calificat, petrecută pe 4 noiembrie 2012 la Obrejiţa, i-a pus pe jar pe procurorii vranceni. Totul s-a petrecut după un scandal izbucnit între două grupuri de săteni, care au băut într-un bar din comună, după care s-au luat la la bătaie.

După o primă repriză în care s-au liniştit, victima, Ionel Maxim, din localitate, împreună cu alte persoane, s-au deplasat la locuinţa unuia dintre oponenţi, pentru a-i cere socoteală. A fost doar o scanteie pentru a relua “cafteala”. Totul s-a petrecut pe drumul public, în jurul orelor 23, iar cel care a avut de suferit a fost Ionel Maxim, care a fost găsit apoi întins pe asfalt, în stare de comă. Bărbatul a ajuns la Clinica de neurochirurgie “Bagdasar Arseni” din Bucureşti, unde a fost salvat cu greu în în urma unei intervenţii chirurgicale complexe. Ionel Maxim a fost lovit în cap cu un cric, suferind un traumatism cranio-cerebral deschis şi a avut nevoie de 80-90 de zile pentru a se face bine. Fapta fusese asumată iniţial de unul dintre participanţii la încăierare, ulterior a susţinand că nu fost el autorul tentativei la omor. Procurorii l-au trimis apoi în judecată pe bărbatul de 31 de ani care a recunoscut că a fost autorul loviturii cu cricul. Acesta se numeşte Sandu Pădure, din localitatea buzoiană Scutelnici, care stătea la unchiul său în Obrejiţa. Conflictul a avut loc, de altfel, în apropierea locuinţei unchiului. (Gabriel SAVA)

Victima a fost lovită cu un cric în cap O tentativă la omor calificat, petrecută pe 4 noiembrie 2012 la Obrejiţa, i-a pus pe jar pe procurorii vranceni. Totul s-a petrecut după un scandal izbucnit între două grupuri de săteni, care au băut într-un bar din comună, după care s-au luat la la bătaie.

După o primă repriză în care s-au liniştit, victima, Ionel Maxim, din localitate, împreună cu alte persoane, s-au dep

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 12 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°