Sute de copiii din Cluj-Napoca sunt de ani de zile în pericol deoarece învaţă lângă un imobil care stă să se prăbuşească. Curtea Liceului maghiar "Bathory Istvan" se întinde până la peretele unei cladiri aflată în stare avansată de degradare, clădire care apartine Consiliului Local.
Cadrele didactice îi supraveghează pe copii în timpul pauzei, însă părinţii recunosc că sunt îngrijoraţi în fiecare zi din cauza zidului care stă să se prăbuşească peste elevi. "Nu înţeleg de ce trebuie să aşteptăm să se întâmple o nenorocire ca să facem ceva", e de părere un părinte.
"Eu sunt directoare de trei ani şi jumătate. De atunci anual depun cereri şi raportez către Primărie şi Consiliul Local. În fiecare an au făcut constatări şi măsurători, dar nu s-a rezolvat nimic", a declarat Timar Agnes, directorul Liceului Teoretic "Bathory Istvan".
La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, spune că instituţia pe care o conduce a făcut mai multe sesizări. "Noi am atenţionat, şcoala a atenţionat, au fost cei de la inspecţia în construcţii care au atenţionat şi aşteptăm să se întâmple ceva", a precizat Cuibus.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca spun că va fi realizată o expertiză, iar în urma acesteia, se va decide dacă imobilul trebuie demolat sau reabilitat.
"Această clădire a fost luată în vedere pentru planurile de investiţii în mai mulţi ani. Astfel că fondul fiind insuficient s-au alocat bani pentru alte şcoli, iar acum a venit rândul acestei clădiri", a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei.
Reprezentanţii municipalităţii susţin că lucrările vor începe în primăvara acestui an.