Zilele trecute a murit unul dintre cei mai mari artişti plastici ai României de azi, pictorul Traian Brădean. Televiziunile n-au scos o vorbă despre asta, ziarele n-au scris un rând. În altă parte, în altă ţară adică, ar fi fost subiect de breaking news dispariţia unui om atât de important. Traian Brădean a avut însă “ghinionul” de a fi român, la care s-a adăugat “ghinionul” şi mai mare de-a alege o cale  “ greşită” în viaţă. În ce-l priveşte, a ales să fie profesor universitar şi pictor. Alţii, la fel de “neinspiraţi”, au ales să fie academicieni, scriitori, savanţi, doctori, ingineri, generali, veterani de război, arhitecţi, oameni de ştiinţă, sau pur şi simplu oameni. În general, “ meserii”  care nu prezintă prea mare interes pentru presă. Aşa că este de înţeles ca atunci când moare unul dintre cei care le practică,  ziarele şi televiziunile să fie indiferente. Prin urmare, vinovat de tăcerea manifestată în jurul morţii lui Traian Brădean este însuşi decedatul! A ales în mod complet eronat să fie pictor, când se putea gândi la altceva care să asigure o mai mare vizibilitate publică momentului despărţirii sale de viaţă!  Ehei, să fi fost un Sergiu Nicolaescu al picturii! Dar n-a fost!

Traian Brădean s-a încăpăţânat să fie încă de mic, adică de foarte tânăr, un pictor mare, cu expoziţii în toată lumea şi cu fel de fel de premii primite de peste tot. Tablourile sale sunt, ce-i drept, cam statice şi cam lipsite de împuşcături! Îi era însă foarte uşor să stârnească interesul presei şi să se bucure de o mai largă recunoaştere publică, făcându-se, să zicem, impresar de fotbal, cântăreţ de manele, că avea voce, sau chiar interlop. Dar s-a nimerit ca în locul talentului de a da cu gura sau cu pumnul, să-l aibă pe cel, uriaş, de a da cu pensula pe pânză. Şi-a făcut-o, ca să rezumăm, cu mâna lui! Tot aşa, cu mâna lor, şi-o fac chirurgii, arhitecţii, scriitorii,