Guvernul bulgar va propune Comisiei de stat de reglementare în domeniul energiei şi apei ca preţurile energiei electrice să fie reduse cu 8% începând cu data de 1 martie 2013. Anunţul a fost făcut, marţi, de premierul Boiko Borisov, după ce în ultimele zile au avut loc mai multe proteste în oraşele bulgare, oamenii fiind nemulţumiţi de facturile la utilităţi-
Borisov a mai anunţat că licenţa societăţii de distribuire a energiei electrice CEZ va fi revocată în cursul zilei. Premierul bulgar a precizat că toate cele trei societăţi de distribuire a energiei electrice au fost sancţionate prin amenzi.
Boiko Borisov s-a opus însă ideii naţionalizării acestor societăţi. ''Nu voi fi eu omul care va trece la naţionalizare'', a afirmat Borisov, precizând că aceasta nu înseamnă că aceste trei societăţi nu vor face obiectul unor anchete.
CEZ-Bulgaria este cea mai mare societate de distribuire a energiei electrică din Bulgaria care operează în vestul ţării. Celelalte două societăţi EnergoPro şi EVN operează în nord-estul şi în sud-estul Bulgariei, fiecare având un monopol în zona respectivă.
Aproximativ 100.000 de persoane din peste 35 de oraşe au participat, duminică, la cele mai ample acţiuni de protest din ultimii 16 ani din Bulgaria. Pentru prima dată după iarna lui 1996, când valul de proteste a dus la demisia guvernului condus de socialistul Jan Videnov, artere rutiere şi intersecţii importante din întreaga ţară au fost blocate, duminică, de protestatari nemulţumiţi de creşterea facturilor la energie electrică. Organizatorii protestelor au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le fi satisfăcute revendicările. Principala revendicare a protestatarilor este renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN.
@