Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 de euro pentru scoaterea unui minor din tara

Publicat in Arad Online, marți 19 februarie 2013 ·

Scris de Ioana Costas - Trafic de influenţă. Acuzaţia adusă de procurorii arădeni unui bărbat care a primit 400 de euro pentru a facilita ieşirea din ţară a unui minor.

ARAD. A spus că va interveni pe lângă un poliţist de frontieră de la Turnu pentru a facilita scoaterea din ţară a unei fete în vârstă de 15 ani, fără a fi îndeplinite condiţiile legale privind tranzitarea frontierei de către persoane minore. Şi pentru asta a cerut şi a primit 400 de euro, însă a ajuns pe mâna procurorilor arădeni.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Adrian N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, reţinându-se în fapt că: învinuitul a pretins şi primit la data de 3 octombrie .2012, de la denunţătorul P.N.I., suma de 400 de euro, pentru a interveni pe lângă un lucrător al poliţiei de frontieră din cadrul PTF Turnu, pe care pretinde că îl cunoaşte, pentru ca acesta din urmă să faciliteze ieşirea din ţară a denunţătorului şi a prietenei acestuia P.A.M., minoră în vârstă de 15 ani, fără a fi îndeplinite condiţiile legale privind tranzitarea frontierei de către persoane minore”, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 22 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 22 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 53 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum o ora
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi produc

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°