Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31 august este oficial "Ziua limbii române". Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege semnat de 166 de parlamentari

Publicat in Antena 3, marți 19 februarie 2013 ·

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române", informează Mediafax.

Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în decembrie 2011, iar Camera este for decizional.

"Ziua limbii române" este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova.

În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii "Zilei Limbii Române" în Republica Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume.

Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, preciza, cu acelaşi prilej, că sprijină iniţiativa legislativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române.

Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite".

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Șoșoacă, ridicat de acasă de Poliție și dus la audieri la Parchet

HotNews acum o ora
Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cu care este în proces de divorț, a fost ridicat de Poliție, miercuri, de la locuința sa și dus la audieri la Parchet, într-un dosar vizând listele de semnături pentru candidatura sa la alegerile eu

Monica Iacob Ridzi, reabilitată de instanță. Interdicțiile de care scapă fosta ministră a Tineretului

Ziare.com acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reabilitarea judecătorească a fostei ministre a Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Dacă decizia va rămâne definitivă, condamnarea va fi ștearsă din cazierul judiciar a acesteia. În noiembrie 2017, ea a fost

Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA. Mită de la oameni de afaceri pentru permise de muncă în cazul a peste 1.100 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh

HotNews acum 2 ore
Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de DNA, iar alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul care vizează o grupare de trafic de migranți con

5 Iunie - Ziua Internaţională a Mediului dă startul unei veri responsabile. Campania Alege Asumat atrage atenţia asupra importanţei gesturilor individuale simple în vacanţe, cu un impact semnificativ pentru mediu

News.ro acum 17 minute
Cu ocazia zilei de 5 iunie - Ziua Internaţională a Mediului, care coincide cu începutul noului sezon estival, BAT România demarează în cadrul platformei Alege Asumat un Oraş Curat o nouă campanie de conştientizare a faptului că gesturile individuale

Un bărbat și o femeie din Călărași au fost atacați cu acid de baterie în timp ce se aflau într-o mașină. Ce s-a întâmplat cu victimele

Ziare.com acum 47 minute
O anchetă pentru tentativă de omor a fost deschisă de poliţiştii şi procurorii din Călăraşi după ce un bărbat şi o femeie au fost atacaţi cu o substanţă corozivă, în timp ce se aflau într-un autoturism. Autorul atacului nu este încă identificat. Pri

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Învățătorului „Să onorăm, cu recunoștință, munca asiduă și devotamentul celor care îndrumă primii pași pe calea cunoașterii”

Ziua Constanta acum 28 minute
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Învățătorului, pe 05 iunie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis pe pagina sa de socializare un mesaj de „la mulți ani” dascălilor din întreaga țară. „Astăzi sărbătorim Ziua Învățătorului, prilej să ono

Încă un politician din oraşul german Mannheim a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul

Mediafax acum o ora
Un politician al formaţiunii de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul. Agresiunea a avut loc marţi seara în oraşul german Mannheim. În urmă cu câteva zile, în acelaşi oraş un alt politician de dreapta a

Cabinetul CIOLACU face investiții publice RECORD și ține deficitul pe loc, în luna mai

Gandul acum 45 minute
Datele preliminare pentru execuția bugetară aferente lunii mai a acestui an arată stabilirea unui nou record pentru investițiile publice și, în egală măsură, o stagnare a avansului deficitului bugetar, cu o valoare mai mică de 5%, ținta asumată de G

Nicușor Dan, primar cu STIL HAOTIC de lucru / Recunoaște că nu le răspunde PRIMARILOR de sectoare la telefon

Gandul acum 29 minute
În cei 4 ani de mandat, primarii de sector ai Bucureștiului l-au acuzat constant pe Nicușor Dan de lipsa de comunicare, chiar și pe subiecte de interes public. Într-un interviu acordat recent postului de televiziune Antena 3 CNN, Nicușor Dan a recun

Crește numărul creditelor imobiliare, pe fondul eforturilor PSD de creștere a nivelului de trai

Ziua News acum 53 minute
Crește numărul creditelor imobiliare, pe fondul eforturilor PSD de creștere a nivelului de trai Programele PSD de plafonare a prețurilor la alimente și energie, dar și măsurile de majorare a salariului minim au avut un impact pozitiv asupra buzunare

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/29°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

13°/26°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/31°