L-am văzut întîia oară pe Dumitru Sechelariu, zis Doru, în 1992. Tocmai preluase pe FC Bacău și botezase clubul Selena, după numele grupului său de firme. Prezidînd o conferință de presă, a anunțat cu voce tunătoare că are ca obiectiv imediat cucerirea Cupei Campionilor! Pentru că l-am contrazis în public, nu m-a uitat vreme îndelungată. Votat primar în 1996 și reales în 2000, mă zgîndărea ori de cîte ori ne întîlneam. Aș minți dacă aș spune însă că părea pornit, dușmănos. Mai degrabă glumea, se juca.

În perioada respectivă, mecanicul auto devenit prosper om de afaceri și, mai tîrziu, atotputernic baron local ținea morțiș să demonstreze că s-a schimbat ca-n basme. Că a acumulat într-un an cît alții în zece. Chiar că progresase în viteză, învățînd să vorbească și să se poarte, ba și să se impună, să se remarce. Mi-a povestit cineva că atunci cînd gloria începuse să-i apună și îi mai rămăsese fabrica de hîrtie Letea, închisă ulterior, a negociat cu el, zile la rînd, un contract important. La finalul discuțiilor, Seche s-a ridicat de la masă și a spus “Nu semnăm nimic deoarece am bătut palma! Ce-am convenit e lege!”.

Pînă la urmă însă, cîtă avere va fi strîns și prin ce mijloace, lui Sechelariu i s-au îndeplinit totuși puține vise. Echipa lui de suflet n-a cîștigat Cupa Campionilor, a retrogradat în primul sezon, apoi și în 2006, iar în 2010 a căzut în eșalonul 3! A ocupat de două ori locul 5 în A, dar atît. Altminteri, a vrut să facă din Doruleț, unicul său fiu pe lîngă 3 fete, campion mondial de automobilism, în care scop i-a construit kartodrom personal și i-a adus antrenori din străinătate. N-a reușit. Băiatul a ajuns al 15-lea în Circuitul BMW Europa, după care s-a îngrășat și, la vîrsta majoratului, a tras pe dreapta. Între alte regrete, trebuie că Seche s-a dus în ceruri și cu acela de a nu-și fi văzut băiatul pe grila de start a Formulei 1.

P